Suporterii echipei Rapid București s-au revoltat cu câteva zile înaintea derby-ului cu Dinamo, chiar la casele de bilete ale stadionului din Giulești.
Meciul dintre Dinamo și Rapid se va disputa sâmbătă, 27 ianuarie, de la ora 20:00, pe Arena Națională, în cadrul etapei cu numărul 23 din Superliga.
Înaintea acestei partide, conducerea „câinilor” le-a promis giuleștenilor cinci mii de bilete pentru întâlnirea de pe Arena Națională.
Ulterior, clubul gazdă a revenit asupra deciziei și le-a oferit oaspeților doar 2800 de bilete, adică 5% din capacitatea stadionului, conform regulamentului.
În cursul zilei de miercuri, suporterii giuleșteni s-au înghesuit la casele de bilete de la Stadionul Rapid și au început revolta în momentul în care au auzit că nu toți vor prinde tichete pentru întâlnirea cu rivala Dinamo.
Liviu Ungurean, zis și „Bocciu”, a anunțat că suporterii ar putea boicota această partidă dacă nu vor primi măcar locuri în primul inel al Arenei Naționale dacă tot a fost micșorat numărul biletelor.
„S-a produs o schimbare, nu au vrut să ne mai dea cinci mii, ne-au dat 2800. Am venit cu toții să ne achiziționăm biletele, am stat la rând frumos și, când să ne achiziționăm biletele, ne-am trezit că ne dau bilete sus la ultimul inel. Nu putem accepta așa ceva.
La prețul pe care l-au pus, 25 de lei, nu putem să plătim și să stăm sus la ultimul nivel. Nu mai mergem la meci, vrem să fim respectați, vrem să ni se ofere sectorul de jos, care este liber. Dacă tot plătim bilete, să fim respectați.
Am vorbit cu cei de la Dinamo, așteptăm, mingea este la ei. Vor muta biletele în sectorul 1, vom achiziționa biletele mâine și mergem la meci. Nu vor muta biletele, să meargă ei acolo sus la etaj, noi nu mergem”, a spus Liviu Ungurean, potrivit Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER